Obține noutăți de la Instagram

Găsește surse de inspirație în anunțurile, sfaturile și poveștile de succes de pe blogul nostru.

Sfat

31 octombrie 2019

Cum să comunici cu clienții

DE: Echipa Instagram Business

San Francisco, CA

Află sfaturi pentru a comunica eficient cu clienții pe marginea postărilor și mesajelor tale.

Șase sfaturi pentru a intra în legătură direct cu cei din comunitatea ta

Când răspunzi persoanelor pe Instagram, contribui de fapt la consolidarea relațiilor cu clienții existenți și ai șanse să intri în legătură cu unii noi. Din acest motiv, 150 de milioane de utilizatori de Instagram poartă lunar o conversație cu o afacere.1

Află mai multe despre cum poți purta conversații prin intermediul comentariilor și mesajelor directe.

În continuare poți găsi șase sfaturi care te vor ajuta să comunici cât mai eficient cu comunitatea:

Apreciază comentariile pentru a intra rapid în legătură.
Apreciază comentariile pentru a intra rapid în legătură.

Se recomandă să nu răspunzi la fiecare comentariu folosind mesaje elaborate, mai ales atunci când cineva răspunde doar cu emoji-uri (🔥🔥🔥) sau folosind un singur cuvânt („Extraordinar!”). În loc să scrii un comentariu întreg, poți pur și simplu să apreciezi un comentariu, pentru a economisi timp. Află mai multe despre aprecierea comentariilor aici.

Exprimă personalitatea afacerii în conversații.

O conversație purtată cu comunitatea este un alt mod prin care poți exprima personalitatea unică a afacerii tale, deci este important să te asiguri că răspunsurile corespund imaginii mărcii. De exemplu, dacă marca ta se distinge prin faptul că este distractivă și degajată, răspunsurile pe care le trimiți persoanelor pe Instagram trebuie să reflecte acest lucru.

Menționează clienții și partenerii.

Dacă vrei să evidențiezi anumite persoane în descriere sau în comentariu, nu uita să le menționezi prin adăugarea @numeluideutilizator în text. În acest fel, persoanele respective vor primi o notificare și vor continua să cultive relația cu afacerea ta.

Evită folosirea jargonului.

Folosește un limbaj simplu, care să fie ușor de înțeles de clienții tăi. Nu folosi în răspunsurile tale jargon sau expresii specifice, care ar putea induce clienții în eroare.

Mai multe conversații private prin Direct.

Dacă vezi un comentariu pe care dorești să-l tratezi direct, de exemplu, comenzi personalizate sau probleme legate de asistența pentru clienți, poți să muți conversația în Direct. De exemplu, ai putea să răspunzi la un comentariu astfel: „Mulțumesc pentru întrebare. Verifică-ți mesajele directe pentru a vedea răspunsul.” Află mai multe despre trimiterea mesajelor folosind Direct aici.

Toată lumea greșește uneori. Anulează trimiterea mesajelor.

Dacă ai trimis un mesaj din greșeală, vei avea posibilitatea să anulezi trimiterea acestuia. Trebuie doar să atingi și să ții apăsat pe mesaj. Reține că s-ar putea ca cei cărora le-ai trimis mesajul să îl fi văzut deja. Află mai multe despre anularea trimiterii mesajelor aici.

Cum să economisești timp folosind răspunsurile rapide

Folosește răspunsurile rapide pentru a economisi timp atunci când răspunzi la întrebările frecvente. Folosind funcția Răspunsuri rapide, poți să alegi un răspuns pe care l-ai redactat anterior în loc să scrii din nou și din nou același răspuns.

Mai întâi, trebuie să afli care sunt cele mai frecvente întrebări.

Iată câteva exemple pentru început:

• În cazul produselor: ce culori și ce dimensiuni sunt disponibile pentru produsele tale?

• În cazul serviciilor: care sunt serviciile pe care le oferi?

• Cât costă produsele sau serviciile pe care le oferi? Care sunt opțiunile de plată?

• Ce opțiuni de expediere oferi? Ce politică ai în ceea ce privește retururile?

• Dacă ai un magazin clasic, care este programul de lucru?

Poți chiar să creezi răspunsuri preliminare la aceste întrebări, pentru a le integra cu ușurință în funcția Răspunsuri rapide.

Acum ești gata să creezi răspunsurile rapide:
Acum ești gata să creezi răspunsurile rapide:

1. Atinge pictograma pentru răspunsuri rapide (balonul de conversație cu trei puncte), din partea de jos a ecranului. Atinge Răspuns rapid nou pentru a scrie răspunsul pe care dorești să-l salvezi.

2. Adaugă scurtătura pentru răspuns. De exemplu, poți adăuga scurtătura „program” pentru răspunsul „Programul nostru de lucru este între 09:00 și 17:00 în zilele lucrătoare și între 10:00 și 18:00 în weekend”.

3. Dacă ai răspuns în trecut la o întrebare frecventă, poți să salvezi și acel răspuns drept răspuns rapid. Deschide conversația în care ai oferit răspuns întrebării frecvente. Atinge și ține apăsat pe mesajul pe care vrei să-l salvezi. Înainte de a salva, poți să editezi răspunsul și scurtătura.

4. După ce adaugi un răspuns la funcția Răspunsuri rapide, îl vei putea adăuga pur și simplu data viitoare când primești o întrebare frecventă. Atinge pictograma pentru răspunsuri rapide (balonul de conversație cu trei puncte), din partea de jos a ecranului și alege unul dintre răspunsurile pe care le-ai integrat sau scrie scurtătura aferentă răspunsului rapid pe care vrei să-l folosești.

Răspunsurile rapide te ajută să economisești timp și să oferi răspunsuri consecvente clienților tăi.

DE: Echipa Instagram Business

San Francisco, CA