Obține noutăți de la Instagram

Găsește surse de inspirație în anunțurile, sfaturile și poveștile de succes de pe blogul nostru.

Anunţ

16 mai 2017

Îți prezentăm filtrele faciale și altele de pe Instagram

DE: Echipa Instagram Business

San Francisco, CA

Astăzi îți prezentăm filtrele faciale ale camerei foto, o modalitate simplă de a transforma un selfie obișnuit în ceva amuzant și plăcut.

De la ecuațiile matematice care se rotesc în jurul capului tău până la urechile blănoase de koala care zvâcnesc, te poți transforma într-o varietate de personaje care te fac să zâmbești sau să râzi. Ca să vezi setul inițial de opt filtre faciale, deschide camera foto și atinge pictograma nouă a feței în colțul din dreapta jos.

Atinge un filtru pe care să îl încerci și vezi-le pe cele care se potrivesc unui prieten. Fă o fotografie sau un clip video folosind camera fot din față sau din spate — funcționează și cu Boomerang, deci poți schimba pe neașteptate și cu ușurință ceea ce distribui. Când ai terminat de înregistrat, poți adăuga la povestea ta.

Și multe altele

Tot astăzi lansăm mai multe instrumente creative pentru camera foto.

Poți realiza clipuri video redate invers cu „Derulare înapoi”, un format nou al camerei foto aflat lângă „Boomerang” și „Mâini libere” Lasă să cadă un microfon și privește-l cum zboară în mâna ta. Surprinde o fântână în mișcare și distribuie o derulare înapoi cu apa care curge invers. Încearcă câteva trucuri magice și sfidează legile fizicii oriunde te-ai afla.

De asemenea, poți adăuga mai mult context poveștii tale cu un sticker nou pentru hashtaguri . Atinge pictograma stickerului în partea din dreapta sus a ecranului, selectează și personalizează hashtagul, apoi adaugă-l la poveste. În ceea ce privește menționările, mai poți adăuga hashtaguri folosind textul obișnuit Clienții care îți vizionează povestea vor putea să atingă stickerul hashtagului sau textul ca să viziteze pagina hashtagului și să vadă postările asociate.

În sfârșit, vei vedea o pensulă nou de tip radieră când folosești instrumentele de desen. Poți șterge alte lucruri pe care le-ai desenat și te poți juca cu eliminarea culorilor. După ce ai realizat o fotografie sau un clip video, selectează un instrument de desen și atinge continuu ca să umpli cu culoare întreg ecranul. Apoi, cu pensula de tip radieră, poți dezvălui în mod creativ porțiuni din fotografia sau clipul video de dedesubt.

Începând cu primul filtru facial și până la Boomerang și multe altele, Instagram rămâne locul în care poți transforma momente obișnuite ale afacerii în ceva ce abia aștepți să distribui. Acum ai parte de mai mult amuzament și de modalități simple de a-ți face cunoscută afacerea și de a lua legătura cu persoanele care contează pentru tine—clienții tăi.

Pentru a afla mai multe despre actualizările de azi, consultă Centrul de ajutor Instagram.

Aceste actualizări sunt disponibile în versiunea de Instagram 10.21 pentru iOS în Apple App Store și pentru Android în Google Play.

DE: Echipa Instagram Business

San Francisco, CA